Probleme pe piața publicității TV
Mai multe portaluri de știri și posturi de televiziune au difuzat știrea despre problemele de pe piața publicității TV, care au dus la depunerea unei plângeri la Consiliul Concurenței despre posibila creare a unui cartel.
Cităm din știrea de pe UNIMEDIA:
”PRO TV Chișinău, RTR-Moldova, Jurnal TV și TV 8 au depus o plângere comună, pe data de 19 ianuarie, la Consiliul Concurenței (CC), în care acuză casele de vânzări publicitate – Casa Media și Exclusive Sales House – că ar fi încheiat o înțelegere de cartel, creând astfel abuz de poziție dominantă pe piață. Semnatarii plângerii au cerut CC să verifice faptele. Textul sesizării a fost trimis concomitent autorităților din Moldova și ambasadelor străine acreditate la Chișinău.” (sursa)
Lăsăm la o parte incoerențele din formulare (ATENȚIE: înțelegerea de cartel și abuzul de poziție dominantă, conform normelor concurențiale sunt noțiuni cu esență diferită atribuite unor comportamente diferite, fiind inadmisibil folosirea concomitentă ale acestora pentru descrierea unei și aceiași acțiuni).
PICON a fost invitat să participe la discuțiile pentru clarificarea problemei și căilor de soluționare ale acesteia din punct de vedere al legislației concurențiale.
La 19 ianuarie 2018 președintele AO ”PICON” Valentina Novac a participat la emisiunea Cutia neagră cu Mariana Rață de la TV8.
La 24 ianuarie 2018 Radio Europa Liberă a realizat un interviu Valentina Novac: „Ar fi corect să se deschidă cel puțin o anchetă utilă a situației de pe piața publicității TV”.
Informație pregătită de Ștefan Novac