„Know-how” de la Consiliul Concurenței din RM

Publicat pe Actualizat pe

Istoria, la care ne vom referi în continuare, a început în februarie 2015 când Consiliul Concurenței a deschis o investigație privind încălcarea Legii Concurenței de către lanțurile de unități comerciale cu profil alimentar și furnizorii acestora. Problema care și-a propus s-o rezolve autoritatea de concurență ținea de  contractele de vânzare-cumpărare, încheiate  între respectivele unități comerciale și furnizori în perioada  anilor 2013 – 2015. Mai departe decât unele prevederi ale acestor contracte nu s-a mers. Deși abordarea Consiliului Concurenței a rămas de neînțeles, asta fiindcă aceste contracte nu conțin careva restricții grave și nu reprezintă acorduri între concurenți, ci sunt contracte de aprovizionare părțile cărora nu au fost stabilite deținând poziție dominantă, întreprinderile vizate au pornit calea propunerii de angajamente. De ce? Pentru că conducătorii acestora au considerat că vor reuși să rezolve operativ problema, angajându-se să excludă sau să aplice alte redacții prevederilor ”cu pricina” din contractele de aprovizionare. Astfel pe pagina web a Consiliului Concurenței la 5 septembrie 2016, pentru consultare publică, au fost plasate respectivele angajamente și rezumatul cazului din care trebuia să fie clar care este îngrijorarea Consiliului Concurenței ce urmează a fi exclusă.

Din Rezumatul Consiliului Concurenței:

„În cadrul investigației s-a constat, că în perioada anilor 2013-2015:

  1. Î.C.S. „Vistarcom” S.R.L., „Moldretail Group” S.R.L. și furnizorii de produse alimentare au încheiat contracte de vânzare–cumpărare cu includerea clauzelor contractuale din sensul cărora reiese: a) drepturile speciale (de a beneficia de același preț, de a rezilia contractul etc.) în cazul în care furnizorul oferă altor lanțuri de unități comerciale cu profil alimentar un preț mai mic decât cel propus rețelei comerciale contractate, aceasta beneficiază de același preț; b) restricționarea drepturilor furnizorului de a efectua simultan în lanțurile de unități comerciale cu profil alimentar promoții pentru aceleași tipuri de produse.
  2. „Linella” S.R.L., S.C. „IMC Market” S.R.L. și furnizorii de produse alimentare au încheiat contracte de vânzare–cumpărare cu includerea clauzelor contractuale din sensul cărora reiese dreptul special: în cazul în care furnizorul oferă altor lanțuri de unități comerciale cu profil alimentar un preț mai mic decât cel propus rețelei comerciale contractate, aceasta beneficiază de același preț.
  3. Î.C.S. „Metro Cach & Carry Moldova” S.R.L. și furnizorii de produse alimentare au încheiat contractele comerciale privind achiziții de bunuri și prestarea de servicii cu includerea clauzei de stabilire a discountului minim pentru articolele listate în Publicația Cumpărătorului.”

Iată lista întreprinderilor care au propus angajamente (majoritatea se referă la excluderea sau modificarea unor clauze din contracte; apropo printre întreprinderi se regăsesc și cele care nu au constituit obiectul investigației):

Î.C.S. „Vistarcom” S.R.L., „Moldretail Group” S.R.L., S.C. „IMC Market” S.R.L., Î.C.S. „Metro Cach & Carry” S.R.L., C.I.C. „Fidesco” S.R.L., Î.M. „47 th Parallel” S.R.L., „Alfa Nistru” S.A., C.C. „Aquatrade” S.R.L., Casa de comerț „Vita” S.R.L., „Diatest-Med” S.R.L., „Foward International” S.R.L., „Lux Proba Grup” S.R.L., „Dinova” S.R.L., „Călărași Divin Plus” S.R.L., „Glutonus” S.R.L., „Varda” S.R.L., „Tezaurus-VDS” S.R.L., „Acvilin–Grup” S.R.L., Î.I. „Baltean T.V.”, Î.I. „Boicenco Iurie”, Î.I. „Cebaniuc”, „Elcatras” S.R.L., „Evridica-Com” S.R.L., „IU Comerț-G” S.R.L., „Magirus” S.R.L., „Alascon” S.R.L., „Gupa Grup” S.R.L., „Azamet Grup” S.R.L., „Magdalinas” S.R.L., „Olimp” S.R.L., „Tiramisa” S.R.L., Sales House „Hendrix Bail” S.R.L.

Cum se încadrează ceea ce a urmat în norma legală (dar și a logicii umane), să ne spună cine pricepe. Deci.

După un an de tăcere, Consiliul Concurenței (de tare ce era îngrijorat) plasează la 23 octombrie 2017 pe aceiași pagină web alte angajamente, numite angajamente complementare, pe aceiași cauză (de parcă cele anunțate un an în urmă nici că au existat), o notă informativă în loc de rezumat și din nou invită persoanele interesate să ofere observații.

Din Nota informativă a Consiliului Concurenței :

„Îngrijorările concurențiale care au condus la dispunerea investigaţiei.

Îngrijorările concurențiale ale Consiliului Concurenței se exprimă în privința existenței în contractele de vânzare-cumpărare, încheiate între lanțurile de unități comerciale cu profil alimentar și furnizorii acestora, a presupuselor clauze anticoncurențiale.

În cadrul investigării cazului sus nominalizat au fost initiate discuții pe marginea angajamentelor prezentate. Angajamentele formulate de către lanțurile de unități comerciale cu profil au fost completate cu Codul de Bune Practici privind Relația dintre Rețelele Retail și Furnizorii de Produse. „

De această dată denumirea întreprinderii care a înaintat angajamentele nu este făcută publică (ceea ce deja contravine normei legale). Întrebuințarea cuvântului „complementare” permite să presupunem că este vorba despre una dintre întreprinderile ce un an în urmă a formulat deja angajamente. Am studiat, am lămurit și am atenționat despre voluntarismul și gradul de neprofesionalism admis la aplicarea Legii Concurenței, în special a Regulamentului privind acceptarea angajamentelor propuse de către întreprinderi aprobat prin Hotărîrea Plenului Consiliului Concurenţei nr. 2 din 22 ianuarie 2015. Pentru cei interesați  rugăm să vedeți aici.

Dar cui să-i treacă prin cap că un Cod de Bune Practici privind Relația dintre Rețele Retail și Furnizorii de Produse (nu ne vom referi aici la calitatea acestuia)  poate fi obiectul unor angajamente în cadrul rezolvării problemelor concurențiale identificate de Consiliul Concurenței. Știut este că orice cod de conduită pe piață este o manifestare de voință comună a participanților la piață, nerespectarea căreia se supune doar regulilor de auto-reglementare stabilite de cei ce decid asupra acceptării acestor reguli. Considerăm binevenit adoptarea și respectarea unui astfel cod de către comercianți. Însă intervenția autorității publice cu competențe de reglementare nu are loc în această formulă decât în cazul când regulile acestui cod ar conduce la distorsionarea sau limitarea concurenței pe piață.

Acceptarea Codului în calitate de angajamente, distruge atât esența Codului, cât și constituie o abatere gravă de la normele legale ce reglementează aplicarea procedurii de acceptare a angajamentelor. Odată cu adoptarea de către Plenul Consiliului Concurenței a deciziei prin care Codul este asumat de întreprinderi în calitate de angajamente, între întreprinderi și Consiliul Concurenței apar anumite raporturi dat fiind forța juridică obligatorie a respectivelor angajamente ce reiese din decizia Plenului. Ulterior, în caz de o posibilă încălcare a respectivului Cod – angajament, Consiliului Concurenței are dreptul să sancționeze întreprinderile, precum și să redeschidă dosarul care a fost anterior închis în legătură cu asumarea de angajamente. În rezultat o manifestare de voință benevolă de a reglementa comportamentul pe piață este transformată într-o asumare de angajament obligatoriu de respectat, iar în caz de nerespectare – tragere la răspundere. Mai există astfel de autorități de concurență ingenioase în lume?

După cum am menționat toată istoria a început doi ani în urmă. Ceea ce e la suprafață este că situația pe piața retail-ului alimentar rămâne a fi tensionată, în loc de rezolvări – o agonie în continuu…, iar pentru menținerea și dezvoltarea businessului astfel de intervenții inutile și neînțelese sunt frâne artificiale cu urmări pentru comunitate. Oare acesta este scopul Consiliului Concurenței?

 

Scris de Valentina Novac

 

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s