Discursul susținut de Margrethe Vestager, comisarul Comisiei Europene în domeniul Concurenței, la 11 septembrie 2015, în cadrul a 19 conferințe anuale de Concurență a Asociației Internaționale a Avocaților (International Bar Assotiation), găzduită la Florența este unul prețios pentru înțelegerea interdependenței politicii concurențiale cu cea din domeniul proprietății intelectuale și util pentru activitatea autorităților de concurență.
Margrethe Vestager – Comisarul Comisiei Europene în domeniul Concurenței // Sursa foto: http://www.politico.eu
Vestager a subliniat că conferința în cauză oferă un prilej foarte bun de a discuta legătura dintre concurență și proprietatea intelectuală. Mai jos prezentam, aproape de text, respectivul discurs.
În 1421 Republica Florența a emis unul dintre primele acte normative în domeniul protecției intelectuale: Statutul de protecție a creațiilor intelectuale. Cu toate acestea, se pare că doar un brevet a fost emis în cadrul acestui act normativ. În calitate de Comisar european pentru concurență, Margrethe Vestager și-a pus întrebarea evidentă: de ce? Doar un singur brevet? Breslele trebuie să fi fost destul de influente la acea perioadă.
Șase secole mai târziu, situația este absolut diferită. Oficiul European de Brevete eliberează anual circa 65 000 de brevete, dreptul de proprietate intelectuală a devenit un instrument important pentru promovarea inovării. În economia modernă — economia cunoașterii, inovarea este un factor care duce la asigurarea competitivității, creșterii economice și crearea locurilor de muncă. Protecția invențiilor și a lucrărilor de creație este principala sarcină a domeniului drepturilor de proprietate intelectuală. Fără protecția proprietății intelectuale, ar exista puține stimulente pentru a investi în anumite forme de inovare și lucrări de creație. Aceste investiții sunt adesea substanțiale și riscante și drepturile de proprietate intelectuală protejază și încurajază pe cei care sunt dispuși să-și asume riscul.
Cu toate acestea, după cum a fost confirmat și de Curtea Europeană de Justiție, uneori drepturile de proprietate intelectuală pot fi folosite pentru a restrânge concurența. Și aceasta este o veste proastă pentru competitivitate, creștere economică și creare de locuri de muncă. Pot fi afectați, de asemenea consumatorii, care ar trebui să aibă acces la o gamă largă de bunuri și servicii inovatoare și creative, la prețuri rezonabile.
Dreptul concurenței poate, prin urmare, să completeze dreptul de proprietate intelectuală în situațiile cînd modul în care drepturile de proprietate intelectuală sînt exercitate duce la diminuarea bunăstării consumatorilor. Fără reguli efective de concurență, ar exista riscuri mai mari ca inovatorii de astăzi să-i sufoce pe cei de mâine, sau ca consumatorii să nu beneficieze de un acces echitabil la inovații. Scopul în această privință este de a găsi echilibrul corect între interesele distribuitorilor, artiștilor, inventatorilor și creatorilor, pe de o parte, și interesele consumatorilor, pe de altă parte.
Totodată, dreptul concurenței nu oferă soluția în toate cazurile. Nu pot fi rezolvate problemele din lumea digitală de astăzi, care sunt reguli din domeniul proprietății intelectuale, cu mijloacele oferite de dreptul concurenței. Prin urmare, politica în domeniul concurenței ar trebui să lucreze mână în mână cu politica de proprietate intelectuală pentru a atinge obiectivele comune.
Autoritățile de aplicare a politicilor de concurență trebuie să-și concentreze resursele pe problemele cele mai grave de concurență. Este necesar, de asemenea, să fie acordată prioritate cazurilor care pot stabili precedente utile pentru practicile viitoare, precum și pentru autoritățile naționale de concurență și instanțele de judecată.
Deci politica în domeniul concurenței, dreptul proprietății intelectuale, precum și alte domenii de politici converg spre un obiectiv comun — promovarea unui mediu în care creeatorii și inovatorii au stimulente și recompense corecte și, în același timp, consumatorii pot beneficia în mod echitabil de munca lor.
Vestager s-a axat pe două exemple pentru a ilustra interacțiunea dintre dreptul concurenței și dreptul de proprietate intelectuală: brevete esențiale pentru standard și barierele în calea comerțului transfrontalier online din Europa.
Brevete esențiale pentru standard
În general, standardele sunt bune pentru consumatori și economie din cauza „interoperabilității” pe care le oferă. Făcînd un apel telefonic sau expediind o imagine unui prieten, putem fi siguri că el va recepționa mesajul nostru, indiferent de firma care a făcut dispozitivul de recepționare a mesajului sau de rețeaua de conexiune utilizată.
Acest lucru înseamnă, de asemenea, că o companie poate dezvolta noi dispozitive și servicii fiind sigură de faptul că vor fi compatibile cu alte dispozitive datorită standardelor convenite în prealabil cu alte companii.
Pentru a seta un standard, firmele concurente trebuie să convină și să aleagă o tehnologie cu excluderea altora. În general, autoritățile din domeniul concurenței nu agreează astfel de înțelegeri, dar datorită avantajelor utilizării standardelor se dă, de obicei, lumină verde acestor înțelegeri în cazul cînd sunt îndeplinite anumite condiții.
O condiție importantă implică utilizarea brevetelor esențiale pentru standard.
În cazul, în care un membru al unei organizații (uniuni) de stabilire a standardelor deține un brevet pentru o tehnologie care va fi inclusă în standard, acest membru trebuie să se angajeze în prealabil să ofere licențe pentru brevet tuturor părților terțe în condiții echitabile, rezonabile și nediscriminatorii.
Acronimul pentru astfel de termeni de licențiere — Fair, Reasonable And Non-Discriminatory Terns — este FRAND și servește la două scopuri principale: se garantează că standardele sunt deschise tuturor; și se asigură că deținătorii de brevete pot primi o recompensă echitabilă pentru invențiile lor.
De subliniat cuvântul „echitabil” (Fair), pentru că ne-am dori, de asemenea să ne asigurăm că titularul nu profită de standard pentru a impune prețuri și condiții excesive celor, care au nevoie de a utiliza tehnologia respectivă, cu alte cuvinte, recompensa trebuie să fie similară cu cea care ar putea fi obținută în cazul neincluderii brevetului în standard.
Astfel stau lucrurile în principiu. Dar au fost multe cazuri în instanțe din întreaga lume în ultimii ani cu implicarea producătorilor de smartphone-uri. Presa le-a numit ”războaie smartphone”.
O problemă frecventă în aceste cazuri apare atunci când un titular de brevet, care a promis să acorde licență tehnologiei esențiale pentru standard, în condiții FRAND, pretinde o încălcare a brevetului și solicită în instanță interzicerea vânzării de produse de către concurenții care utilizează tehnologia.
Aspectul controversat este dacă deținătorul de brevet poate solicita acțiuni de încetare a utilizării brevetului în aceste situații?
În 2014, Comisia a adoptat două decizii în acest context. Deciziile Motorola și Samsung au subliniat că ar trebui să existe niște limite acestui drept tocmai din cauza contextului concurențial în care procesul de standardizare are loc. Comisia a fost în măsură să acționeze rapid în ambele cazuri sub aspect general, acțiunea având relevanță mai largă pe piață. Totodată, atât Comisia Federală de Comerț din SUA (US Federal Trade Commission) cît și Departamentul de Justiție al SUA au luat poziții similare.
Raționamentul este următorul:
Tu te angajezi să oferi licență pentru tehnologia care vrei sa fie parte a unui standard. Dar dacă faci asta, ar trebui să nu se permită să te opui atunci când există cineva dispus de a utiliza tehnologia.
Acțiuni de încetare de acest fel ar putea fi folosite pentru a impune condiții, care altfel nu ar fi realizabile, și care ar putea împiedica procesul de standardizare, restrânge concurența și, în final ar dăuna atât consumatorilor, cât și inovării în industrie.
Cazurile Motorola și Samsung au declanșat o serie de evoluții interesante.
Cea mai remarcantă este următoarea. Un judecător german a cerut Curții Europene de Justiție să pronunțe referințe preliminare cu privire la aceste aspecte. În urmă cu două luni, în hotărârea Huawei / ZTE, Curtea a confirmat poziția Comisiei pe două aspecte principale:
În primul rând, faptul că brevetele esențiale pentru standard sunt diferite de alte brevete, din cauza angajamentelor de licențiere în condiții FRAND;
În al doilea rând, că, atunci când există o companie dispusă să ia o licență în condiții FRAND, nu pot fi întreprinse acțiuni de încetare.
Această confirmare a fost binevenită, mai ales în condițiile în care deciziile Comisiei erau considerate de mulți drept inovatoare. Hotărârea menționată este importantă deoarece confirmă faptul că standardizarea are loc într-un context competitiv. Și hotărârea confirmă faptul, că este firesc ca, dacă tehnologia este acceptată ca parte a unui standard, trebuie să vă angajați să acordați licență pentru tehnologie — în schimbul unei remunerații rezonabile, desigur. În acest caz nu ar trebui titularul să fie în măsură să solicite excluderea produselor de pe piață în cazul în care există un licențiat dispus să achiziționeze licența. Această obligație trebuie să se aplice oricui care își exercită dreptul de brevet în cauză. Hotărârea confirmă, de asemenea, rolul important al instanțelor UE în acordarea de orientare Comisiei și instanțelor naționale în întreaga Europă, precum și Curții Unificate de Brevete în prezent în curs de creare.
Nici deciziile Comisiei, nici hotărârea Huawei nu marchează sfârșitul poveștii. Există deja tentative de a eluda principiul stabilit în deciziile Comisiei și confirmat de către Curte. Cel mai evident exemplu este atunci când acțiunile în încetare sunt intentate împotriva companiilor active la alte niveluri ale lanțului de distribuție, de exemplu operatorilor de telecomunicații, care vînd telefoane, și nu producătorilor telefonului.
Dincolo de aceasta, există noi întrebări care apar în asigurarea protecției brevetului care nu au o dimensiune concurențială. În același timp, nu toate deficiențele percepute ale sistemului de brevetare pot fi rezolvate în mod eficace prin protecția concurenței — răspunsul de multe ori se va găsi in proiectarea corespunzătoare a legislației de brevete și a practicii.
Comerțul on-line transfrontalier
Al doilea subiect — comerțul online dincolo de frontierele naționale în cadrul pieței unice.
La prima vedere, pare un subiect ciudat, mai ales pentru cineva care vine din afara Europei. De ce ar trebui să mai vorbim despre granițele naționale atunci când promisiunea inițială a revoluției digitale în piața unică a fost tocmai pentru a le dărîma?
La prima vedere, nu ar fi un loc mai bun pentru comerțul pe piața unică decât internetul, în cazul în care locația fizică este lipsită de relevanță.
De fapt, așa cum lucrurile s-au dovedit a fi, suntem departe de acest ideal.
Există o serie întreagă de obstacole — lingvistice, de reglementare și contractuale — care țin lumea on-line fragmentată de-a lungul frontierelor naționale din Europa.
Prin Strategia digitală pentru piața unică, Comisia a lansat o acțiune coordonată pentru a face față acestor bariere.
Pentru a arăta modul în care politica în domeniul concurenței poate contribui, pot fi subliniate problemele prin exemplul serviciul pay-tv (televiziune contra plată).
În luna iulie, Comisia a expediat o declarație de obiecții la șase studiouri de film majore din SUA și la radiodifuzorul britanic Sky UK. În această declarație, s-a ajuns la concluzia preliminară că acordurile semnate de studiouri și Sky UK au incluse clauze care împiedică Sky UK să permită consumatorilor din UE să acceseze serviciile de televiziune cu plată disponibil în Marea Britanie și Irlanda, unde Sky UK promovează și face publicitate serviciilor sale.
În special, clauzelele menționate constrâng Sky UK de a răspunde la cererile din afara Regatului Unit și a Irlandei, așa-numitele restricții de ”vânzări pasive”. Fără aceste restricții, Sky UK ar avea libertatea de a decide doar din motive comerciale, dacă vinde sau nu serviciile de televiziune cu plată pentru astfel de consumatori, luând în considerare, desigur cadrul de reglementare.
Unele acorduri conțin, de asemenea, clauze impuse studiourilor pentru a se asigura că, în acordurile lor de licențiere cu alți audiodifuzori diferiți de Sky UK, acești radiodifuzori sunt împiedicați să facă serviciile lor de televiziune cu plată disponibile in Marea Britanie si Irlanda.
Concluzia preliminară a Comisiei este că aceste clauze interzic vânzări pasive transfrontaliere în cadrul pieței unice și, cu excepția cazurilor justificate, ar fi o încălcare a normelor UE în domeniul concurenței. După cum se știe, o declarație a obiecțiilor exprimă doar puncte de vedere preliminare la care sînt așteptate răspunsuri de la părțile interesate.
Comisia nu pune la îndoială capacitatea studiourilor de a acorda radiodifuzorilor drepturile exclusive de difuzare a conținutului doar într-un anumit teritoriu — cu alte cuvinte, exclusivitatea teritorială ca atare, nu este în discuție în acest caz.
Ceea ce este sub semnul întrebării este protecția teritorială absolută care constă în restricțiile contractuale explicite, care împiedică radiodifuzorii să furnizeze servicii peste o frontieră națională în interiorul UE telespectatorilor care doresc să acceseze aceste servicii și sunt dispuși să plătească pentru ele.
Dacă nu ar exista astfel de clauze, radiodifuzorii nu ar mai fi împiedicați prin contract să răspundă la solicitările provenite de la consumatorii din alte tari. În același timp, radiodifuzorii trebuie, de asemenea, să țină seama de cadrul de reglementare aplicabil, cum ar fi, de exemplu pentru servicii online, legile naționale privind drepturile de autor relevante. Aceste aspecte trebuie abordate prin modificări ale normelor privind drepturile de autor, de exemplu, ca parte a inițiativelor copyright incluse în Strategia piaței digitale unice a Comisiei.
Cazurile menționate de televiziune cu plată indică o problemă mai largă.
Știm că piețele on-line sunt departe de a fi integrate în Europa. Cu toate acestea, nu avem o imagine completă a restricțiilor din Europa care duc la astfel de fragmentare, și dacă acestea sunt generate de companii sau de reglementare.
În mai 2015, a fost lansat un sondaj în sectorul e-commerce în Europa. Se colectează informații de la companii de toate dimensiunile din fiecare țară a UE.
Politica în domeniul concurenței — la fel ca toate politicile publice — funcționează cel mai bine atunci când se bazează pe fapte. Cu faptele veridice pot fi protejate interesele consumatorilor și ale firmelor juridice și poate fi făcută piața digitală din Europa un loc mai bun pentru a face afaceri.
Dacă există acorduri între companiile care restricționează e-commerce dincolo de frontierele naționale în Europa, atunci puteți aștepta să urmeze măsuri concurențiale.
În cazul în care constrângerile sunt din cauza barierelor de reglementare nejustificate, atunci este o problemă pentru alte domenii ale politicii, nu doar a drepturilor de autor.
Comisia a anunțat o reformă a dreptului de autor pentru a asigura compatibilitatea cu cerințele economiei și societății noastre. Încă o dată, va trebui să ajungem la un echilibru corect.
Unde ne aduc toate aceste lucruri? Protecția proprietății intelectuale oferă stimulente pentru investiții. La fel și concurența. Există întotdeauna sensibilitate în jurul drepturilor de proprietate, precum și diversității culturale și pe bună dreptate. În același timp, drepturile de proprietate nu vă dau un „carte blanche„ pentru scutirea de la obligațiile de reglementare. Și legislația în domeniul concurenței nu este o excepție. Politica în domeniul concurenței și politica de proprietate intelectuală trebuie să lucreze mână în mână, în scopul de a promova creșterea economică, asigurând totodată consumatorilor accesul la o gamă largă de bunuri și servicii inovatoare și creative, la prețuri rezonabile.
A.O. „PICON” Moldova 