Republica Moldova

5 milioane de lei – taxă de stat pentru a deveni monopolist în Republica Moldova

Publicat pe Actualizat pe

Semnat de:
Andrei IONEL
membru al A.O. „PICON”,
specialist în domeniul concurenței
Vorbeam într-un articol anterior despre felul în care Consiliul Concurenței (CC) a autorizat una dintre concentrările economice din Republica Moldova examinate prin prisma noii Legi a concurenței (armonizată celei europene). Nu a trecut mult timp până a „culege și roadele” acelei abordări superficiale pe care a avut-o Consiliul Concurenței în cazul preluării controlului de către o întreprindere privată asupra unei întreprinderi de stat – „Aeroport Handling” S.A.
Schemă: Legătura dintre Aeroport Handling și Avia Invest„Încă o amendă pentru abuz de poziție dominantă” – așa sună titlul comunicatului de presă al Consiliului Concurenței prin care este adus la cunoștința publicului că „Avia Invest” SRL a fost amendată cu aproximativ 5 milioane de lei pentru abuzul de poziție dominantă asupra companiei „MGH Groud Handling”. Pare a fi o realizare bună – a fost depistată o încălcare, bugetul de stat va fi suplinit cu 5 milioane de lei – dar „rozul” se face „negru” atunci când citim cu atenție Decizia Plenului CC nr. APD-59 din 10.09.15. Desprindem din acestă decizie că una din cele două companii care prestau servicii de deservire la sol a aeronavelor și alte servicii prestate în zonele de securitate cu acces limitat ale aeroporturilor practic a fost eliminată de pe piață. Și asta fără careva premise ca situația să fie remediată.
Prin acțiunile sale, „Avia Invest” SRL, în calitate de administrator al complexului patrimonial al Aeroportului Internațional Chișinău a eliminat de pe piață compania „MGH Groud Handling” SRL și asta în favoarea companiei „Aeroport Handling” SRL – fostă companie de stat care la data de 08.04.2014 a fost procurată de „Valan International Cargo Charter” SRL, acesta din urmă deținând controlul asupra ei doar 51 de zile, adică până la data de 02.06.2014 – ce s-a întâmpat după aceasta nu era dezvăluit în decizia CC nr. CEP-30 din 23.04.2015 – în schimb poate fi dedus din decizia CC nr. APD-59 din 10.09.2015.

Citește în continuare »

Preluarea „Aeroport Handling” S.A. și superficialitatea autorității vizate

Publicat pe Actualizat pe

Articol de opinie semnat de:
Andrei IONEL, specialist în domeniul concurenței
 
Andrei IONEL
Andrei IONEL
Cu o experiență de 8 ani, cu legislația în materie de concurență armonizată normelor europene, cu o capacitate instituțională (cel puțin pe hârtie) pusă la punct, Consiliul Concurenței al Republicii Moldova are toate pârghiile necesare pentru a stabili, examina și amenda încălcările de ordin concurențial din țara noastră. Toate astea spre binele societății, așa cum se cuvine unei instituții publice. Or, Consiliul Concurenței fie găsește scuze pentru inacțiune, fie nu intră în esența necesară.
Un caz ce ilustrează superficialitatea cu care Consiliul Concurenței tratează diverse situații din domeniul concurenței se referă la Decizia nr. CEP-30 (în continuare: Decizie) din 23.04.2015. Respectiva se referă la operațiunea de concentrare economică prin care compania „Valan International Cargo Charter” SRL a preluat „Aeroport Handling” S.A.
valan article

Citește în continuare »

E timpul PICON? Noi zicem DA!

Publicat pe Actualizat pe

Articol de opinie de
Valentina NOVAC,

consultant indepedent în domeniul concurenței, președinte A.O. „PICON”

Valentina NOVAC, Președinte A.O. „PICON”
Valentina NOVAC, Președinte A.O. „PICON”

<<Zilele acestea se va împlini un an de când nu muncesc la Consiliul Concurenței. Plecarea a fost inevitabilă. Nu sunt pregătită încă pentru confesiuni. Nici scopul acestui articol pe departe nu e acesta. Respectul și pasiunea pe care le am față de munca în domeniul concurenței m-au ținut aproape de tot ce se întâmplă pe această dimensiune. Știu, nu din auzite, din trăite, cât de mult lucrează unii angajați ai Consiliului Concurenței. Întrebarea e — de ce societatea nu apreciază? Doar cei care au rupt toată legătura cu realitatea pot afirma că această autoritate își face datoria în Republica Moldova. Iluzia se pierde.

Pericolul apropiat de însăși autoritate, grație rezultatelor sale (vezi Raportul Consiliului Concurenței pentru anul 2014), constă în deducerea concluziei nulității unei atare instituții. Noroc de prevederile legale care oferă competență în examinarea unor cazuri de concurență neloială (unii ziariști au sesizat corect ”importanța desenului aplicat pe ambalajul hârtiei de WC pentru economia țării”). Nici o adiere de implicare prioritară în cazuri de abuz de poziție dominantă și acorduri anticoncurențiale. Despre adevăratele concentrări economice nu se pomenește, de parcă procesele de monopolizare a piețelor țin de competența altor autorități. Și atunci despre ce scrii în raport că s-a realizat timp de un an în domeniul concurenței? După priorități și rezultate. Iar cu prioritățile Consiliul Concurenței are probleme  (vezi Hotărîrea Curții de Conturi nr.11 din 31.05.2015). De ce? – sau nu i se permite să le stabilească sau nu știe care sunt problemele pieței în Republica Moldova. Și atunci la ce bun munca aceasta istovitoare la care sunt supuși angajații? E un fel de muncă de Sisif.

E grav dacă se va ajunge la astfel de concluzie, Citește în continuare »