picon
Opinie: De la BNM la Consiliul Concurenței
Articol de opinie semnat de
Valentina Novac, președinte A.O. „PICON”
Cum să nu susții opinia expertului Natan Garștea – logic, simplu și profesionist a pus la respect guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei (BNM). De altfel la ce mai e nevoie de regulatorul pieței bancare, dacă nu-și poate valorifica capacitatea de a gestiona procesele de care este responsabil. Între timp o altă autoritate publică – Consiliul Concurenței a preluat ștafeta. Odată cu intrarea în vigoare a Legii cu privire la ajutorul de stat nr.139 din 15.06.2012, creditarea băncilor de către BNM la dobânzi preferențiale sub garanția Guvernului (ajutor de stat), nu mai poate fi efectuată decât dacă este autorizată de Consiliul Concurenței. Aceste autorizări trebuie să fie precedate de analize, evaluări, constatări, activități care generează concluzii menite să ferească mediul concurențial de intervenții incompatibile cu dezvoltarea participanților la piață în baza propriilor merite și să asigure folosirea ajutorului acordat conform obiectivelor propuse și stabilite în deciziile-autorizări.
La 18 septembrie 2015, Consiliul Concurenței a publicat a doua Decizie care autorizează „ajutorul de stat acordat de către BNM „pentru „Banca de Economii” S.A și B.C. „Unibank„ S.A. destinat să remedieze perturbarea gravă a economiei„adoptată de Plenul autorității la 08 aprilie 2015. Prima Decizie, adoptată la 30 noiembrie 2014 și publicată la 30 iunie 2015, autorizează ajutorul de stat „pentru salvarea S.A.”Banca de Economii”, B.C.”BancaSocială”S.A., B.C.”UNIBANK”S.A.„. Ambele decizii-autorizări sunt necondiționate. Publicate au fost doar preambulul și dispozitivul Deciziilor. Nici o informație care ar indica când vor fi (și dacă vor fi) făcute publice analizele și evaluările privind compatibilitatea ajutoarelor de stat cu mediul concurențial nu a fost oferită. De menționat, că sunt unicele Decizii ale Plenului Consiliului Concurenței publicate pe pagina web a autorității fără careva constatări ce stau la baza autorizării ajutoarelor de stat — cu cât mai importantă e problema cu atât mai superficial și mai repede se vine cu „soluții”.
Către Consiliul Concurenței: Suntem în căutarea unui Rezumat și a unui strop de claritate
Prin intermediul acestei postări, Asociația Obștească „PICON” atrage atenția Consiliului Concurenței privind necesitatea publicării pe pagina sa web a Rezumatului cazului aferent investigației încălcării legislației concurențiale, inițiate prin Dispoziția Consiliul Administrativ al ANPC nr. 52 din 24.08.2011 și suspendate recent pe motiv de acceptare a angajamentelor propuse de Î.M.„Orange Moldova„ S.A. La comunicatul Consiliului Concurenței care invită persoanele interesate să prezinte observații cu privire la angajamentele propuse până la 3 octombrie 2015, sunt atașate angajamentele propriu-zise și nici o referință la publicarea Rezumatului cazului. Obligativitatea publicării Rezumatului este prevăzută la pct. 36 al secțiunii 5 „Test de piață” din Regulamentul privind acceptarea angajamentelor propuse de către întreprinderi, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Concurenței nr. 2 din 22.01.2015. În continuare, pct. 38 al aceluiași Regulament explică clar cum și de ce e nevoie de această publicație — „Rezumatul cazului trebuie să fie întocmit astfel încît să permită terților să înțeleagă elementele esențiale ale angajamentelor și modul în care acestea sînt destinate pentru a răspunde îngrijorărilor indentificate de Consiliul Concurenței”.
Programul național în domeniul concurenței și al ajutorului de stat, în vizorul PICON
Asociația Obștească „PICON” a studiat Programul naţional în domeniul concurenţei şi al ajutorului de stat pentru perioada 2015-2020 (în continuare – Program), elaborat de Consiliul Concurenței.
Implementarea unui atare Program este prevăzută de Strategia naţională de dezvoltare „Moldova 2020”: 8 soluţii pentru creşterea economică şi reducerea sărăciei, aprobată prin Legea nr.166 din 11.07 2012.
Vedeți în următorul fișier atașat propunerile și obiecțiile A.O. „PICON” asupra Programului. Accesați aici programul în format pdf: Program concurenta si ajutor de stat 18 07 2015
Accesați și scrisoarea PICON către Consiliul Concurenței prin care autoritatea publică a fost informată de considerentele PICON:
Distribuția de cărți electronice (e-books) prin intermediul „Amazon” în atenția Comisiei Europene
Acordurile de distribuție încheiate între „Amazon” și edituri vor constitui obiectul unei investigații inițiate de Comisia Europeană. Clauzele, incluse în acordurile de distribuție și care asigură ”Amazon” protecție împotriva concurenței altor distribuitori, ar putea constitui o încălcare a normelor antitrust ale Uniunii Europene.
Piața cărților electronice se distinge prin creșterea popularității și importanței pentru vânzările cu amănuntul a cărților.„Amazon” este, conform comunicatului Comisiei Europene, cel mai mare distribuitor de e-books din Europa. Investigația urmează să fie realizată de Comisie pe segmentul de cărți electronice în limba engleză și germană și se va axa pe următoarele clauze: informarea „Amazon” despre condițiile oferite editurilor de către concurenții acestuia, precum și oferirea ”Amazon” a condițiilor cel puțin la fel de bune ca cele oferite concurenților.
Citește în continuare »
Proprietatea intelectuală în vizorul Guvernului
Articol de opinie semnat de:
Ștefan Novac, specialist în domeniul proprietății intelectuale
